Frunzele cădeau peste tot în parcarea centrului de votare.

The leaves were falling all over the parking lot of the voting center.

Aerul era rece, tipic toamnei, iar culoarea aurie a copacilor transforma totul într-un tablou plin de viață.

The air was cold, typical of autumn, and the golden color of the trees turned everything into a lively painting.

În interiorul sălii de sport, așteptam în rând, simțind agitația oamenilor care discutau despre alegeri.

Inside the gymnasium, I waited in line, feeling the bustle of people discussing the elections.

Era Ziua Alegerilor și simțeam un fior de mândrie că pot vota.

It was Election Day, and I felt a sense of pride that I could vote.

Stăteam acolo, printre alți cetățeni, așteptând răbdător.

I stood there, among other citizens, patiently waiting.

Deodată, am simțit o amețeală.

Suddenly, I felt dizzy.

M-am clătinat puțin, sprijinindu-mă de un perete.

I swayed slightly, leaning against a wall.

Nu era prima dată când se întâmpla.

It wasn’t the first time this had happened.

Dar astăzi, nimic nu mă putea opri să-mi îndeplinesc datoria civică.

But today, nothing could stop me from fulfilling my civic duty.

Elena, o tânără voluntară și asistentă medicală, m-a observat.

Elena, a young volunteer and nurse, noticed me.

„Domnule, sunteți bine?” m-a întrebat.

“Sir, are you okay?” she asked.

Fața ei era plină de grijă.

Her face was full of concern.

„Da, sigur, sunt bine”, am spus, încercând să par convingător.

“Yes, of course, I’m fine,” I said, trying to sound convincing.

Dar adevărul era că mă simțeam slăbit.

But the truth was, I felt weak.

Elena a insistat: „Poate ar trebui să vă așezați puțin.”

Elena insisted: “Maybe you should sit down for a bit.”

Am dat din cap, refuzând.

I shook my head, refusing.

Rândul avansa încet.

The line moved slowly.

Cu fiecare pas, simțeam cum amețeala se intensifică.

With each step, I felt the dizziness intensify.

Oamenii din jurul meu vorbeau despre politica țării.

The people around me talked about the country’s politics.

Dar pentru mine, fiecare cuvânt devenea un ecou îndepărtat.

But to me, every word became a distant echo.

În cele din urmă, când eram aproape la rând să votez, amețeala a devenit insuportabilă.

Eventually, when I was almost next in line to vote, the dizziness became unbearable.

Picioarele îmi tremurau.

My legs were trembling.

Elena s-a apropiat rapid de mine.

Elena quickly approached me.

„Vă rog, haideți să ne așezăm”, a spus ea, oferindu-mi un scaun.

“Please, let’s sit down,” she said, offering me a chair.

Îmi era greu să accept ajutorul, dar nu aveam de ales.

It was hard for me to accept help, but I had no choice.

Îmi era frică să las sănătatea să-mi controleze viața.

I was afraid to let health control my life.

Elena mi-a zâmbit.

Elena smiled at me.

„A vota este important, dar și să aveți grijă de dumneavoastră.

“Voting is important, but so is taking care of yourself.

Haideți să găsim o soluție.”

Let’s find a solution.”

Cu ajutorul ei, am reușit să votăm împreună, în timp ce stăteam pe acel scaun mic.

With her help, I was able to vote, while seated on that small chair.

A fost un moment simplu, dar semnificativ.

It was a simple, yet significant moment.

Când am terminat, am realizat că nu este o rușine să primești ajutor, nici să schimbi planurile când situația o cere.

When I finished, I realized it is no shame to accept help, nor to change plans when the situation demands it.

Elena mi-a demonstrat că puterea și responsabilitatea pot coexista cu grija față de sine.

Elena showed me that strength and responsibility can coexist with self-care.

Am plecat de la centrul de votare simțindu-mă mulțumit.

I left the voting center feeling satisfied.

Fiindcă astăzi, nu m-am dovedit doar un bun cetățean, ci și un om care a înțeles că ajutorul nu te face mai puțin curajos.

Because today, I proved not only to be a good citizen but also a person who understood that accepting help does not make you any less brave.

În acea toamnă, am învățat că a rămâne fidel valorilor tale înseamnă câteodată să te adaptezi și să accepți că nu ești singur.

That autumn, I learned that staying true to your values sometimes means adapting and accepting that you’re not alone.

Pe măsură ce ieșeam din clădire, frunzele continuau să cadă încet, parcă arătându-mi că schimbarea este inevitabilă, dar frumoasă.

As I left the building, the leaves continued to fall slowly, as if showing me that change is inevitable, yet beautiful.

Cu Elena alături, am zâmbit și am știut că am făcut ceea ce era corect.

With Elena by my side, I smiled and knew I had done what was right.