Dimineața soarelui de vară mângâia ușor satul de munte Transfăgărășan.

The morning summer sun gently caressed the mountain village of Transfăgărășan.

Andrei, Elena și Mihai își puneau rucsacurile pe spate, pregătiți pentru o drumeție în inima munților.

Andrei, Elena, and Mihai put their backpacks on, ready for a hike into the heart of the mountains.

Aerul era proaspăt și bogat, iar florile sălbatice își etalau culorile vibrante pe dealurile înverzite.

The air was fresh and rich, and the wildflowers displayed their vibrant colors on the green hills.

Dornic de aventură, Andrei voia să ajungă în vârful muntelui, să dovedească că poate trece peste limitele sale.

Eager for adventure, Andrei wanted to reach the mountain peak, to prove he could push beyond his limits.

Elena, mereu grijulie, își arunca privirea de la unul la altul, asigurându-se că fiecare era bine echipat.

Elena, always caring, glanced from one to the other, ensuring everyone was well-equipped.

Mihai râdea, făcând glume despre cum va trebui să care pe cineva în spate.

Mihai laughed, joking about how he'd have to carry someone on his back.

Atmosfera era veselă, dar Andrei simțea deja o neliniște care îi dădea târcoale.

The atmosphere was cheerful, but Andrei already felt a restlessness creeping in.

Pe măsură ce urcau, altitudinea începea să își spună cuvântul.

As they climbed, the altitude began to take its toll.

Respirația lui Andrei devenea grea, iar capul îi părea din ce în ce mai ușor.

Andrei's breathing became heavy, and his head felt progressively lighter.

Totuși, nu voia să-și facă griji prietenilor lui.

Nevertheless, he didn't want to worry his friends.

"Mai pot!", gândi el, strângând din dinți.

"I can do this!" he thought, gritting his teeth.

Elena l-a observat pe Andrei încetând.

Elena noticed Andrei slowing down.

L-a privit îngrijorată.

She looked at him with concern.

"Ești bine, Andrei?", întrebă ea cu voce blândă.

"Are you okay, Andrei?" she asked in a gentle voice.

Instinctul ei de îngrijitoare se activa.

Her nurturing instinct kicked in.

Însă Andrei doar dădu din cap afirmativ, deși simțea cum picioarele îi erau tot mai grele.

But Andrei only nodded in affirmation, even though his legs felt increasingly heavy.

Pe poteca îngustă, Mihai se întoarse și glumi: "Haide, Andrei, nu te lăsa!".

On the narrow path, Mihai turned around and joked, "Come on, Andrei, don't give up!"

Dar, cu cât urcau mai mult, cu atât Andrei vedea cerul mai aproape și se simțea mai pierdut.

But the more they climbed, the closer Andrei felt to the sky, and the more lost he became.

Finalmente, ajunseră într-un loc deschis, iar priveliștea era uluitoare.

Finally, they reached an open spot, and the view was stunning.

Dar Andrei se clătina.

But Andrei was staggering.

Vederea începea să i se încețoșeze, iar o amețeală puternică îl copleșea.

His vision began to blur, and a strong dizziness overwhelmed him.

"Nu... nu-mi e bine...", mormăi el, recunoscând înfrânt.

"No... I don't feel well..." he muttered, acknowledging defeat.

Elena îi prinse brațul rapid.

Elena quickly grabbed his arm.

"Trebuie să ne oprim. E prea riscant să continui", spuse ea hotărâtă.

"We need to stop. It's too risky to continue," she said firmly.

Mihai renunță la glume și se apropie serios.

Mihai gave up joking and moved closer seriously.

"Hai, Andrei, e ok să ne întoarcem.

"Come on, Andrei, it's okay to turn back.

Mai bine acum decât să fie mai rău."

Better now than for things to get worse."

Cu capul plecat, Andrei își dădu seama că trebuie să accepte ajutorul lor.

With his head bowed, Andrei realized he had to accept their help.

O privi pe Elena și apoi pe Mihai.

He looked at Elena and Mihai in turn.

"Aveți dreptate... Mulțumesc", spuse el cu greutate, dar ușurat.

"You are right... Thank you," he said heavily but relieved.

Coborârea a fost lentă, dar mai sigură.

The descent was slow but safer.

În fiecare pas, Andrei simțea cum prietenii lui îi erau aproape, gata să îl sprijine.

With each step, Andrei felt his friends were close, ready to support him.

La finalul zilei, se așezau în iarbă, privindu-și peisajul cucerit doar parțial.

At the end of the day, they sat in the grass, gazing at the landscape they had only partially conquered.

"Ce zi!", râse Mihai, întinzându-se pe spate.

"What a day!" laughed Mihai, stretching out on his back.

Elena zâmbi, întinzându-i lui Andrei o sticlă cu apă.

Elena smiled, handing Andrei a bottle of water.

"Și ce prietenie!", adăugă ea.

"And what a friendship!" she added.

Andrei, cu ochii pierduți în albastrul cerului, șopti mai mult pentru el decât pentru ceilalți: "Am învățat că nu e slăbiciune să ceri ajutor.

Andrei, with eyes lost in the blue sky, whispered more to himself than to the others: "I learned it's not weakness to ask for help.

Voi mi-ați arătat asta."

You showed me that."

Astfel, legăturile lor deveneau mai puternice.

Thus, their bonds grew stronger.

În mijlocul frumuseții verii și a peisajului montan, ei au descoperit că adevărata forță vine din prietenie și din a ști când să ceri ajutor.

In the midst of the summer beauty and the mountain scenery, they discovered that true strength comes from friendship and knowing when to ask for help.

O lecție semnificativă în aerul curat al Transfăgărășanului.

A meaningful lesson in the fresh air of Transfăgărășan.