La Aeroportul Internațional Henri Coandă, agitația obișnuită a pasagerilor era peste tot.

At Aeroportul Internațional Henri Coandă, the usual hustle and bustle of travelers was everywhere.

Un cer senin de primăvară târzie lumina fețele oamenilor din jur.

A clear late-spring sky lit up the faces of those around.

Mirosea a aer proaspăt amestecat cu combustibil de avion.

It smelled of fresh air mixed with airplane fuel.

Adrian, cu inima bătându-i repede, se pregătea să pună piciorul pe pământul României după mulți ani.

Adrian, with his heart beating rapidly, was preparing to set foot on Romanian soil after many years.

Elena îl aștepta în zona de sosiri.

Elena was waiting for him in the arrivals area.

Ea se uita nerăbdătoare la afișajul cu zborurile, simțind dorul neliniștitor al amintirilor de demult.

She looked eagerly at the flight display, feeling the unsettling longing of old memories.

Își amintea de zilele copilăriei, când ea și Adrian alergau fără griji prin sat.

She remembered the days of childhood when she and Adrian would run carefree through the village.

Când Adrian a apărut la capătul terminalului, Elena a simțit o bucurie amestecată cu neliniște.

When Adrian appeared at the end of the terminal, Elena felt a joy mixed with unease.

S-a gândit dacă prietenul ei va mai simți acasă în țară, printre toți oamenii care păreau a fi schimbat în timp ce el fusese departe.

She wondered if her friend would still feel at home in the country, among all the people who seemed to have changed while he had been away.

Adrian o văzu pe Elena și un val de nostalgie îl copleși.

Adrian saw Elena and a wave of nostalgia overwhelmed him.

Se întreba dacă timpul și distanța i-au schimbat într-adevăr atât de mult.

He wondered if time and distance had really changed them that much.

Totuși, zâmbetul ei cald îl liniști într-o clipită.

Yet, her warm smile reassured him in an instant.

Cei doi și-au îmbrățișat cu entuziasm și au râs, de parcă niciun minut nu trecuse de la ultima lor întâlnire.

The two embraced enthusiastically and laughed as if no time had passed since their last meeting.

În timp ce mergeau spre ieșire, Adrian se uită împrejur, observând cum multe s-au schimbat.

As they walked toward the exit, Adrian looked around, noticing how much had changed.

Clădiri noi, fețe noi, dar totuși, un sentiment familiar în aer.

New buildings, new faces, yet a familiar feeling in the air.

"M-am gândit adesea cum ar fi să mă întorc," spuse Adrian, încercând să-și ascundă ezitarea.

"I often wondered what it would be like to come back," said Adrian, trying to hide his hesitation.

"Sunt sigură că oricât de mult s-au schimbat lucrurile, noi tot vom găsi un loc și o poveste," răspunse Elena, simțind greutatea nesiguranței lui.

"I'm sure that no matter how much things have changed, we will still find a place and a story," replied Elena, sensing the weight of his uncertainty.

Au petrecut ore întregi la o cafenea de aproape, povestind despre viețile lor.

They spent hours at a nearby café, talking about their lives.

Adrian i-a spus despre Canada, despre cât de ciudat era să audă româna rar și despre cum visa la micii și la florile de tei acasă.

Adrian told her about Canada, about how strange it was to rarely hear Romanian and how he dreamed of the micii and florile de tei back home.

Elena asculta cu atenție, asigurându-l că România e încă acolo, așteptând să descopere noile nuanțe ale vieții de acasă.

Elena listened intently, assuring him that Romania was still there, waiting for him to discover the new nuances of life back home.

"Mi-a fost teamă că nu voi mai aparține," mărturisi Adrian, uitându-se în cafeaua fumegândă.

"I was afraid I wouldn't belong anymore," admitted Adrian, looking into the steaming coffee.

"Nu ești singur," spuse Elena, punând o mână pe a lui.

"You are not alone," said Elena, placing a hand on his.

"Prietenia noastră e neschimbată.

"Our friendship remains unchanged.

Împreună putem să rezolvăm orice.

Together we can handle anything."

"Adrian simți cum se risipește norul de nesiguranță.

Adrian felt the cloud of uncertainty dissipate.

Totul părea mai clar.

Everything seemed clearer.

Fiecare stradă, clădire și om aveau povești noi de oferit.

Every street, building, and person had new stories to offer.

Și el era pregătit să le primească.

And he was ready to receive them.

Pe drum spre casă, același drum pe care-l știa odinioară, Adrian realiză că identitatea lui era împletită din toate locurile unde a fost, dar inima lui va fi mereu ancorată în România.

On the way home, the same road he once knew, Adrian realized that his identity was woven from all the places he had been, but his heart would always be anchored in Romania.

Privind spre un viitor plin de posibilități, simți că este, în sfârșit, acasă.

Looking toward a future full of possibilities, he felt that he was finally home.