În mijlocul iernii, cu zăpada care se așternea peste București, Grădinile Cişmigiu erau o imagine desprinsă dintr-o poveste de Crăciun.

In the middle of winter, with the snow blanketing București, the Grădinile Cişmigiu were a scene straight out of a Christmas story.

Felinarele de-a lungul aleilor erau împodobite cu luminițe strălucitoare, iar copacii îmbrăcați în mantii albe își plecau crengile sub greutatea fulgilor.

The lanterns along the paths were adorned with sparkling lights, and the trees dressed in white frocks bowed their branches under the weight of the snowflakes.

Acesta era locul unde Mihai, profesor de universitate, se plimba de obicei pentru a-și aduna gândurile.

This was the place where Mihai, a university professor, usually walked to gather his thoughts.

Cu toate acestea, în ultima vreme, pașii săi erau mai greoi.

However, lately, his steps were heavier.

Diagnosticul recent al unei boli cronice îl apăsa.

The recent diagnosis of a chronic illness weighed on him.

Simțea că iarna aceasta i-a adus mai mult decât frigul obișnuit — îi adusese și o povară.

He felt that this winter had brought more than the usual cold — it had brought a burden as well.

Mihai era un om rezervat, obișnuit să țină lucrurile pentru el.

Mihai was a reserved man, accustomed to keeping things to himself.

Nu reușea să își imagineze cum să împartă vestea cu prietenii sau cu sora sa, Raluca.

He couldn't imagine how to share the news with his friends or his sister, Raluca.

Raluca era o tânără plină de viață, care adora Crăciunul.

Raluca was a lively young woman who adored Christmas.

Deja pregătea decorațiuni în casa copilăriei lor și visa la o sărbătoare perfectă.

She was already decorating their childhood home and dreaming of a perfect holiday.

Pentru ea, Crăciunul era o oportunitate de a-i aduce pe toți împreună, de a sărbători viața și familia.

For her, Christmas was an opportunity to bring everyone together, to celebrate life and family.

Mihai, însă, nu reușea să vadă în acest moment decât norii întunecați care îi acoperiseră cerul.

Mihai, however, could only see the dark clouds that had overshadowed his skies at the moment.

Într-o după-amiază de decembrie, Mihai a hotărât să îi invite pe Andreea și Raluca la o plimbare prin Grădinile Cişmigiu.

One December afternoon, Mihai decided to invite Andreea and Raluca for a walk through Grădinile Cişmigiu.

Vroia să simtă căldura prieteniei înainte de a-și lua o decizie despre ce să facă cu povara sa.

He wanted to feel the warmth of friendship before making a decision about what to do with his burden.

Aerul era rece și pufos ca un covor de catifea sub tălpi, dar atmosfera era încărcată de o frumusețe liniștitoare.

The air was cold and fluffy like a velvet carpet underfoot, but the atmosphere was charged with soothing beauty.

Andreea, colegă și prietenă apropiată, era o femeie pragmatică.

Andreea, a colleague and close friend, was a pragmatic woman.

Învăța cum să echilibreze rolul de susținător cu cel de realist.

She was learning how to balance the role of supporter with that of realist.

Ea știa că Mihai nu va recunoaște ușor că are nevoie de ajutor.

She knew that Mihai would not easily admit he needed help.

Cu toate acestea, presentimentul o făcuse să accepte fără să ezite invitația de a se întâlni.

However, her intuition made her accept the invitation to meet without hesitation.

Mihai conduse grupul pe aleea cea mare, unde lampioanele se reflectau în cristalele de gheață din jur.

Mihai led the group down the main alley, where the lanterns reflected in the ice crystals around.

Simțind o căldură aparte în prezența celor două femei, își găsi curajul.

Feeling a particular warmth in the presence of the two women, he found his courage.

Ținându-și privirea îndreptată spre imaginea unui cuplu care împingea un cărucior cu un copil, Mihai începu să vorbească.

Fixing his gaze on the image of a couple pushing a stroller, Mihai began to speak.

Vocea îi tremura ușor.

His voice trembled slightly.

„Există ceva ce trebuie să vă spun,” începu el.

"There is something I need to tell you," he began.

„Am fost diagnosticat cu o boală.

"I've been diagnosed with an illness.

Nu am vrut să vă împovărez cu asta, dar... nu mai știu cum să mă descurc singur.”

I didn't want to burden you with this, but... I don't know how to manage on my own anymore."

Raluca i-a întins mâna, ignorând fulgii care se topeau între degetele lor.

Raluca reached out her hand, ignoring the snowflakes melting between their fingers.

Privirea ei era luminoasă, plină de dragoste și încredere.

Her gaze was bright, full of love and trust.

Andreea a pus o mână pe umărul lui Mihai, într-un act simplu care avea aceeași forță ca și cuvintele ei de susținere.

Andreea placed a hand on Mihai's shoulder, a simple act with the same strength as her words of support.

„Nu ești singur, Mihai.

"You are not alone, Mihai.

Vom trece împreună peste asta,” spuse ea cu determinare.

We will get through this together," she said with determination.

Emoțiile, acum eliberate, curgeau liber în jurul lor, ca râul de zăpadă aflat sub cerul înstelat.

The emotions, now released, flowed freely around them, like the river of snow under the starry sky.

Mihai simțea cum povara i se ridică treptat, înlocuită fiind de căldura care emana din inimile celor alături de el.

Mihai felt the burden gradually lift, replaced by the warmth emanating from the hearts of those beside him.

„Să nu lăsăm boala să ne fure Crăciunul,” zise Raluca zâmbind.

"Let’s not let the illness steal our Christmas," Raluca said, smiling.

„Vreau să fac cel mai frumos pom de Crăciun pe care l-ai văzut vreodată, împreună.

"I want to make the most beautiful Christmas tree you've ever seen, together.

Vom râde, vom decora... Vom sărbători împreună!”

We will laugh, we will decorate... We will celebrate together!"

Mihai încuviință, simțind altfel magia sărbătorilor.

Mihai nodded, feeling the magic of the holidays differently.

Poate, gândi el, Crăciunul era mai mult decât să uite de greutăți.

Maybe, he thought, Christmas was more than forgetting hardships.

Era despre a înfrunta temerile alături de cei dragi, construind amintiri care să îți încălzească inima.

It was about facing fears alongside loved ones, building memories to warm your heart.

Și așa, în mijlocul acelei ierni grele, Mihai începuse să accepte nu doar diagnosticul, dar și infinita putere a iubirii și prieteniei.

And so, in the midst of that harsh winter, Mihai began to accept not just the diagnosis, but also the infinite power of love and friendship.

Grădinile Cişmigiu străluceau în noapte, iar printre luminițele care clipeau cu ritm festiv, Mihai pășea mai ușor.

The Grădinile Cişmigiu shone in the night, and among the lights twinkling with a festive rhythm, Mihai stepped more lightly.